Melancolie……….dulce melodie.
În cerul poveştiilor nespuse niciodată a fost cândva o stea foarte mică, şi nu se ştia dacă era foarte mică fiindcă se afla prea departe, ori pentru că era doar un licăr.
O căutam în toate nopţile fără lună , am încercat prin ochii durerii, dar ea se strecura printre lacrimi,am căutat-o cu ochii de bucurie dar tot departe era . Şi cu ochii speranţei am căutat-o.Dorinta de a o vedea nu m-a părăsit niciodată.
Într-o noapte i-am spus iubitului:
“De ce nu o căutăm amândoi cu ochii iubirii?
Poate că ei vor aprinde acele mii de cristale căzute în bezna, când copilul din inima noastră a adormit.” După câteva clipe steaua vrăjita de ochii iubirii, a ieşit din tenebre si pe catifeaua luminii şi-a desenat întreaga splendoare. Eu si iubitul meu, ca să nu uităm niciodata, am numit noaptea aceea noapte de învăţătură,deoarece,împreuna am descoperit ce mari şi profunzi sunt ochii iubirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu