O poveste
În acesta scurtă poveste este exprimată importanţa şi simplitatea naturii, puritatea şi iubirea faţă de tot ceea ce copii simt şi trăiesc.Acest lucru mă face să mă gândesc la greşelile pe care noi le comitem fată de natură greseli care au ca urmării drame şi catastrofe;nu ne gandim câtuşi de puţin că aşa cum vom şti să creştem, să iubim şi să respectăm tot ce ne înconjoară vom şti să o facem si cu copiii noştri.
Eu cred că atunci când natura este respectată şi iubită acest lucru poate fi făcut, cu maximă simpliatate, şi fată de toate fiinţele din lume.
“creşteţi frumoşi şi deştepţi, dar sufletul să vă rămână de copil.”
A fost odată un ursuleţ tare trist dar atât de dornic să facă numai bine celor din jur.Când nu-l vedea nimeni aduna de prin parc bucăţi de hârtie şi le aşeza lângă coş. Într-o bună zi, în spatele unei bănci a găsit o păpuşă cu ochii trişti,fără haine pe ea.După ce a luat-o în braţe i-a spus:”Îţi voi dărui o fetiţă” şi a început să caute. A dat peste multe fetiţe dar ursuleţul dorea una anume, o fetiţă care să aibă grija de el.Şi când speranţa era cât pe-aici să se năruie, printre umbre a întâlnit-o în sfârşit, pe cea căutată.Avea ochii albaştri,cosiţe de aur, şi era ca un fulg de zăpadă,ca un fruct de pădure.Se numea ,,Piatra lunii”.Dăruindu-i păpuşa, ursuleţul i-a spus cu voce şoptită:,,Coase te rog, coase pentru ea hăinuţe,chiar dacă nu sunt de mătase să vezi cât de frumoasă va fi”.Cum zboară pasărea când zăreşte un şoim, tristeţea din ochii fetiţei s-a făcut nevăzută.Vănând culorile fericirii luminând împrejur, ursuleţul a spus:,, Unii fac bine prin fapte măreţe, dar eu, un biet, ursuleţ, sunt mulţumit că am zărit zâmbetul unei fetiţe şi am alungat tristeţea din privirea unei păpuşi.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu